Înapoi la pagina : Informaţii medicale

Regulament de ordine interioară pentru pacienţi

Pacienţii vor lua la cunoştinţă de prevederile Regulamentului de ordine interioară care îi privesc şi se vor angaja să le respecte prin semnarea consimţământul informat din foaia de observaţie. Regulamentul de ordine interioară pentru pacienţi cuprinde obligaţiile acestora în legătură cu modul lor de comportare pe perioada internării şi sunt în legătură cu următoarele aspecte :

  • Prezentarea tuturor actelor necesare la internare care să ateste calitatea de asigurat şi trimiterea de către medicul de familie (exceptând situaţiile de prezentare în regim de urgenţă sau internarea în regim privat, contra cost)
  • Să ia la cunoştinţă, să înţeleagă şi să respecte tratamentul medico-chirurgical explicat de către medicul curant pe care şi-l asumă prin semnătură pe consimţământul informat din foaia de observaţie
  • Informarea imediată a medicului curant sau a asistentei de salon în legătură cu orice modificare aparută în evoluţia stării sale de sănătate
  • Respectarea conduitei terapeutice, cooperarea la tratament, intervenţie chirurgicală, etc.

Pacienţii vor avea o atitudine respectuoasă faţă de personalul medical şi nemedical din instituţie şi sunt obligaţi să păstreze curăţenia saloanelor, culoarelor şi grupurilor sanitare şi să respecte regulile de menţinere a curăţeniei în instituţie şi regulile de ordine interioară afişate la locuri vizibile : realizarea igienei corporale, aerisirea sau curăţenia în saloane, respectarea liniştii în perioadele de odihnă, nefolosirea telefonului mobil în salon pe timpul vizitelor medicale sau a perioadelor de odihnă, programul de servire a meselor, păstrarea alimentelor alterabile, respectarea regulilor în legătură cu efectuarea vizitelor, achitarea serviciilor cu plată.

Pacienţii vor respecta integritatea bunurilor din patrimoniul Spitalului, inventarul salonului sau al compartimentului şi vor folosi cu grijă şi corect instalaţiile sanitare, electrice sau de orice fel puse la dispoziţie, în caz contrar obligându-se la plata daunelor produse personal sau de către aparţinătorii şi vizitatorii săi.

În Spital sunt interzise consumul alimentelor contraindicate de medicul curant sau a celor alterabile, introducerea şi consumul de băuturi alcoolice, fumatul sau jocurile de noroc.

Repausul la pat pe durata indicată de medicul curant este obligatoriu, iar deplasările pentru investigaţii şi tratamente se vor face numai la indicaţia personalului medical.

Pacienţii au obligaţia de a avea o comportare corectă în relaţiile cu ceilalţi bolnavi, evitând încalcarea regulilor de disciplină, tulburarea liniştii şi orice manifestare necuviincioasă sau neadecvată. Nemulţumirile vor fi aduse la cunoştinţă pe un ton adecvat şi imediat ce este posibil, asistentei de salon, medicului curant sau medicului şef de Compartiment, care sunt obligaţi să asculte şi să rezolve orice plângere.

Este cu desăvârşire interzisă părăsirea Spitalului fără bilet de voie semnat de medicul curant şi aprobat de medicul şef de Compartiment sau de înlocuitorul său.
Plecarea din Spital, atunci când starea pacientului o permite, este permisă pentru următoarele motive justificate : ridicarea ajutorului de boală sau a pensiei sau la solicitarea expresă a unor instituţii ale statului. În mod cu totul excepţional (calamităţi, chemări ale comisiei de expertiză, probleme familiare sau probleme personale urgente) se pot acorda pacienţilor invoiri, la propunerea medicului curant şi cu aprobarea medicului şef de Compartiment sau a înlocuitorului său.

Pacienţii sunt obligaţi să explice membrilor familiilor şi să lămurească pe aparţinători în legătură cu respectarea cu stricteţe a regulilor privind vizitarea pacienţilor şi a dispoziţiilor referitoare la obligaţiile pacienţilor pe timpul internării şi după externare.

Pacienţii sunt obligaţi să prezinte medicului de familie biletul de ieşire din Spital şi scrisoarea medicală primite la externare şi să continue efectuarea tratamentului la domiciliu (după externare), conform recomandărilor medicului curant.

Prevederile Regulamentului de ordine interioară pentru pacienţi sunt aplicabile şi aparţinătorilor şi vizitatorilor acestora, în părţile care îi privesc.


Vizitarea pacienţilor internaţi se poate face zilnic, în intervalele orare 15:00 – 17:00 şi 19:00 – 20:00.


Orarul de distribuire a meselor pentru pacienţi este :

  • dimineaţa la ora 08:00
  • prânz la ora 12:00
  • seara la ora 18:00
Atenţionare !

Meniul poate suferi unele modificări în funcţie de sezon, patologia pacientului şi recomandările medicului curant, alte aspecte semnalate de pacient (practici religioase, convingeri personale etc.).